Asiguraţii care au înregistrat daune ale locuinţei ca urmare a unui cutremur nu vor mai trebui să solicite de la Institutul de Fizica Pământului documentul de confirmare a evenimentului ce trebuie inclus în dosarul de daună.
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale – PAID România a încheiat în acest sens un acord de colaborare cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Până la începutul acestui an, asiguratul era obligat să solicite în scris, de la INCDFP, o adresă în care era menţionată intensitatea macroseismică resimţită în localitatea în care este amplasat imobilul asigurat, document care trebuia inclus în dosarul de daună transmis către PAID România.
„Iniţierea unei colaborări între PAID şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului înseamnă un aspect birocratic în minus pentru asiguraţii ale căror locuinţe au fost afectate de un cutremur”, a declarat Nicoleta Radu, director general, PAID România.
În cadrul colaborării dintre cele două entităţi, PAID România va primi din partea INCDFP o informare lunară privind activitatea seismică de pe teritoriul ţării, precum şi o informare de fiecare dată când se înregistrează un eveniment seismic care depăşeşte magnitudinea de 4,5 grade pe scara Richter.